Președintele Jair Bolsonaro a declarat joi seara că Argentina și România au fost întotdeauna înaintea Braziliei pentru un loc în OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) și că țara „este pe cale să ajungă acolo”, scrie Rador, citând Folha.
În direct pe rețelele de socializare, acesta a repetat că președintele Statelor Unite, Donald Trump, susține intrarea Braziliei, dar a menţionat că nu depinde numai de el, ci și de aprobarea celorlalte țări care fac parte din blocul comercial.
„Nu este ca şi cum ai ajuns și intri. Ei fac o selecție. Și selecția este cu picătura, pentru ca această nouă țară să îndeplinească tot ceea ce figurează în statutul OCDE, pentru că nu trebuie să greșească. Și va veni şi clipa Braziliei”, a declarat acesta.
Președintele a estimat că aprobarea țării va mai dura încă „un an sau un an și ceva” și a subliniat că în continuare candidatura Braziliei este puternică. El a criticat presa braziliană care, potrivit lui, a afirmat că țara a fost ignorată de Statele Unite. „Practic suntem pe cale să ajungem acolo. Numai că două țări erau înainte, Argentina și România”, a afirmat acesta.
mai mult la www.hotnews.ro