Argentina şi Brazilia au în plan să reducă dependența de dolarul american, adoptând o monedă comună numită ‘sur’

0
317

Argentina şi Brazilia vor anunţa săptămâna viitoare că au început acţiunile pregătitoare pentru o monedă comună, a informat duminică publicaţia britanică Financial Times (FT).

Cele mai mari două economii din America de Sud vor discuta planul în cadrul unui summit care va avea loc la Buenos Aires și vor invita și alte națiuni din America Latină să se alăture, potrivit ft.com.

Inițial, se va pune accentul pe modul în care o nouă monedă, pe care Brazilia sugerează să o numească „sur” (sud), ar putea stimula comerțul regional și ar reduce dependența de dolarul american, au declarat oficialii pentru Financial Times. La început, aceasta ar urma să funcționeze în paralel cu realul brazilian și peso-ul argentinian.

„Va exista o decizie privind începerea studierii parametrilor necesari pentru o monedă comună, inclusiv problemele fiscale referitoare la mărimea celor două economii şi rolul băncilor centrale”, a declarat pentru FT ministrul Economiei din Argentina, Sergio Massa.

„Ar fi vorba de un studiu al mecanismelor de integrare comercială”, a adăugat el. „Nu vreau să creez așteptări false, este primul pas pe un drum lung pe care America Latină trebuie să îl parcurgă”.

Inițial un proiect bilateral, inițiativa ar urma să fie oferită și altor națiuni din America Latină. „Este Argentina și Brazilia care invită restul regiunii”, a declarat ministrul argentinian.

www.stiripesurse.ro

 

Lasă un răspuns